luni, 9 februarie 2009

Amintiri de la ultimul "mondial"...

Miercuri la Bucuresti vine "nationala" de fotbal a Croatiei. Un soi de reeditare a meciului de la Cupa Mondiala din 1998. Ma rog, am mai jucat cu ei si acum vreo 7 ani. Ne-au batut si atunci. Tot in Ghencea. Acum am invocat mondialul, fiindca a fost ultimul la care am jucat noi, iar acum ne pregatim pentru un meci decisiv in vederea traseului spre Afrcia de Sud: cel cu Serbia. Asa ca... cu cine ne puteam antrena mai bine, daca nu cu "frati" slavi ai acestora: croatii. Partida este lasata in umbra de nenorocirea de la Veszprem, unde handbalistul roman Marian Cozma a fost ucis... Acum doua saptamani juca la mondialul de handbal din... Croatia.
Acum ex-iugoslavii vin la noi. Va fi cu siguranta un meci trist, mai ales ca marile "vedete" Mutu si Chivu se dau iar raniti. Lasa baieti, ca "nationala" e pentru prosti, iar voi jucati la club. E adevarat, ca acolo isi castiga painea, dar atunci de ce va mai numeste lumea indispensabili?! Indispensabil a fost Hagi. Te uiti la DVDul cu Hagi, sau la meciuri precum Romania-Columbia, Romania-Argentina sau Romania-Anglia si iti vine sa plangi... Te uiti la meciuri de acum si iar iti vine sa plangi... de suparare.
Au fost si meciuri bune ale generatiei actuale, dar cu ce folos? Lumea nu uita partidele cu Danemarca, Cehia, Olanda sau Italia..., dar nici pe celelalte cu Olanda (mai ales cel de la Euro), cu Danemarca, cu Armenia sau cu Lituania... Acum sa vedem ce va fi... Poate ne metamorfozam cu Croatia si apoi ne transformam intr-o echipa calificata la un mondial dupa 12 ani. Dar ne trebuie, dupa cum o sustin chiar echipierii Romaniei "un joc perfect". Este posibil, dar daca-l excludem pe Tamas. Ne-a ingropat la Euro. Ne-a ingropat si cu Lituania... Si tot el era nemultumitul la Cluj. Piti... cat trebuie sa-l mai suportam?! HAI ROMANIA! Jucati si pentru Marian!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu